Centre de excelenţă şi cercetare

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Hatieganu" Cluj-Napoca este expresia îndelungatei sale istorii şi a realizărilor sale. În contextul viziunii şi misiunii universităţii, a tradiţiei acesteia şi a aşteptărilor şi cerinţelor societăţii, universitatea noastră îndeplineşte activităţile sale de bază: cercetarea academică şi educaţia academică, încercând să dezvolte tot mai mult conceptul de învățare academică.
În Planul Strategic al Universităţii pentru perioada 2012-2016, este prezentat profilul unei universităţi de cercetare, cu obiectivul de a menţine şi extinde o calitate ridicată. Noul țel pe care ne dorim să îl urmăm trebuie să atragă interesul întregii universități şi trebuie să conducă la obținerea unor calificative excelente în urma evaluării de către comisii de specialitate externe a centrelor de cercetare şi educaţie, precum şi a programelor universităţii.

Constituirea centrelor de cercetare şi de excelenţă este rezultatul politicii CNCSIS de identificare şi susţinere a nucleelor de cercetare din universităţi. Atribuirea statutului de centru de excelenţă este rezultatul unei evaluări riguroase a performanţelor în domeniul ştiinţific al unor structuri dezvoltate în universităţi şi alte instituţii de cercetare, pe baza evaluării performanţei ştiinţifice a echipei care aplică pentru obţinerea unui astfel de statut.

Centrele de excelenţă şi de cercetare acreditate de către CNCSIS între anii 2001-2005 la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” şi în continuare active, sunt următoarele:

Centrele aprobate conform Hotărârii Senatului Nr.2 din 30.03.2010 şi în continuare active sunt următoarele:

Alte centre funcţionale aprobate prin hotărâri interne: