Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină

Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca este primul de acest fel din România.

 

 

Scop

c94.jpg

Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină al UMF “Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca oferă oportunităţi pentru învăţare şi antrenament pentru toate nivelurile de practică medicală, în majoritatea disciplinelor. Scopul final al funcţionării Centrului este reprezentat de creşterea siguranţei pacientului şi a siguranţei actului medical.
Noile metode de educaţie şi practică medicală bazate pe simulare permit câştigarea competenţelor şi atitudinilor medicale corecte, într-un cadru organizat, sub supravegherea instructorilor competenţi, dupa un program bine structurat şi, foarte important, fără riscuri asupra pacienţilor.
Prin expunerea progresivă a cursanţilor (studenţi sau medici) la diferite aspecte provocatoare ale activităţii medicale, similare cu ceea ce se întâlneşte în practica de zi cu zi, se vor reduce erorile şi va fi crescută calitatea actului medical.
Existenţa scenariilor complexe, interdisciplinare, va permite învăţarea lucrului în echipă şi al managementului situaţiilor critice.

Obiective:

c22.jpg

Beneficiari:

c94.jpg

Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină se adresează urmatoarelor categorii de beneficiari:

Structura

c61.jpg

Centrul de Aptitudini Practice şi Simulare în Medicină al UMF Iuliu Haţieganu este structurat modular, astfel încât să se beneficeze la maxim de spaţiul şi de facilităţile existente.
În cadrul acestei structuri modulare, există diferite laboratoare specifice fiecărei activităţi.
Numărul acestor laboratoare şi facilităţile existente sunt în continuă dezvoltare, în funcţie de limita de spaţiu şi de finanţare.

Laboratorul pentru tehnici chirurgicale de bază

Laboratorul pentru manopere de urgenţă

Accesați această legătură pentru a vizualiza programul Laboratorului pentru manopere de urgență

Laboratorul pentru anestezie şi terapie intensivă

Accesați această legătură pentru a vizualiza programul Laboratorului pentru anestezie și terapie intensivă

Laboratorul pentru ultrasonografie

Laboratorul de endoscopie

Sala de intervenții chirurgicale pentru simulare și operații pe animale

Contact

Tipărire

c12 

Adresa: 400337, Str. Gh. Marinescu nr. 23, etaj I, Cluj-Napoca, Cluj.

Conf. dr. Dindelegan George – director - 
Ing. Țicolea Gheorghe – inginer - 
Incze Roxana – secretar - 

Regulamentul privind accesul și utilizarea laboratorului de tehnici avansate, chirurgie minim invazivă și microchirurgie din cadrul CAPSM poate fi descărcat accesând acest link

Regulamentul pentru vizita în cadrul CAPSM poate fi descărcat accesând acest link

Formulare

Cerere de organizare a unei vizite la Centrul de simulare şi aptitudini practice

Formular rezervare sală