Joi, 17 Octombrie 2019 14:31

Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” 2019

Stimaţi colegi,

Anul acesta, când sărbătorim un centenar de învățământ medical românesc pe pământ transilvan, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” acordă o semnificație aparte Zilelor Universității.
Zilele Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” se vor desfăşura în săptămâna 2-6 decembrie 2019.
Simpozioanele ştiinţifice, mesele rotunde sau workshop-urile vor fi organizate în perioada 2-6 decembrie 2019, fără întreruperea activităţii cu studenţii, strict în afara programului de învăţământ. Va rugăm să ţineţi cont în planificarea manifestărilor de faptul că în acest an Mesajul Rectorului este programat pentru joi, 5 decembrie, ora 18.
Sesiunile de comunicări poster din cadrul Zilelor UMF „Iuliu Haţieganu” vor fi organizate de fiecare facultate şi se vor desfăşura în ziua de vineri, 6 decembrie 2019. Detaliile organizatorice vă vor fi comunicate de către Decanatele facultăţilor, respectiv vor fi specificate în Invitaţia Program şi pe pagina de web a universităţii.

Pentru publicarea Invitaţiei program şi a volumului de rezumate în suplimentul revistei Medicine and Pharmacy Reports vă rugăm să ne trimiteţi următoarele informaţii:

a) Informaţii referitoare la manifestările ştiinţifice organizate de tip: simpozion/workshop/masă rotundă:
Informaţiile necesare realizării invitaţiei program, redactate în limba română, vor fi încărcate în acest an pe o platformă online, accesibilă până în data de 31 octombrie 2019, ora 24:00, moment după care platforma nu va mai putea fi accesată.  
b) Informaţii referitoare la Sesiunile de Comunicări poster
Rezumatele în limba engleză ale comunicărilor poster şi informaţiile suplimentare solicitate pentru realizarea Invitaţiei program vor fi încărcate pe platforma accesibilă aici, până în data de 31 octombrie 2019, ora 24:00, moment după care platforma nu va mai putea fi accesată.

Respectarea exactă a condiţiilor de redactare şi bifarea câmpurilor obligatorii sunt esenţiale pentru includerea propunerilor dumneavoastră în Invitaţia Program.

Pentru a asigura uniformitatea şi corectitudinea datelor referitoare la afilierea autorilor, vă rugăm să includeţi numele corect al disciplinei şi al departamentului, în limba română sau engleză după caz, prin copiere din linkurile disponibile pe platformă.
Vă mulţumim pentru contribuţia dumneavoastră esenţială la reuşita acestei sărbători a Universităţii noastre.

Cu deosebită consideraţie,
Prof. dr. Felicia Loghin
Prorector, Prorectoratul Ştiinţific

Accesat de 1906 de ori

Selecție - anunțuri