Imprimă această pagină
Miercuri, 23 Octombrie 2019 12:35

Simpozionul de Biofarmacie-Farmacocinetică & Industrie Farmaceutică

    Dragi colegi,

    Avem deosebita onoare să vă invităm la cea de-a XII-a ediție a Simpozionului de Biofarmacie-Farmacocinetică & Industrie Farmaceutică, ediție omagială dedicată Profesorului Sorin E. Leucuța.

    Profesorul Sorin E. Leucuța, fondator al cercetării biofarmaceutice și farmacocinetice din România, a inițiat și organizat la 4 iunie 1982 prima ediție a Simpozionul Național de Biofarmacie și Farmacocinetică. Generația de azi de cadre didactice și cercetători, formată sub îndrumarea Profesorului Leucuța, continuă munca maestrului lor și dorește să omagieze împlinirea a 80 de ani de la nașterea domniei sale prin organizarea acestui simpozion, care să-i aducă împreună pe toți cei care lucrează în domenii la a căror dezvoltare Profesorul Sorin E. Leucuța și-a adus o contribuție fundamentală: biofarmacia, farmacocinetica, industria farmaceutică.

    Simpozionul va avea lor vineri, 8 noiembrie 2019, începând cu ora 9oo, în AULA UMF ”Iuliu Hațieganu”, str. Gheorghe Marinescu, nr. 23, Cluj-Napoca, iar programul este disponibil la adresa https://www.sbfif2019.aief.ro/

     

    Vă așteptăm și vă multumim anticipat.

    Comitetul de organizare

    prin președinții de simpozion

    prof.dr. Ioan Tomuță și prof.dr. Laurian Vlase

     

    Accesat de 726 de ori