Vineri, 03 Iulie 2020 12:13

Prof. dr. Dorin Dumitru Borzea, cunoscut și apreciat profesor și medic stomatolog, omagiat de UMF „Iuliu Hațieganu”

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca îl omagiază astăzi pe domnul profesor doctor Dorin Dumitru Borzea, una dintre personalităţile de seamă ale Școlii de stomatologie clujene, prin conferirea Medaliei „Iuliu Hațieganu”, pentru contribuţiile remarcabile la dezvoltarea și la prestigiul învăţământului stomatologic universitar clujean și românesc.

Decan al Facultății de Stomatologie între anii 1991-2000, preşedinte al Consiliului Județean al Colegiului Medicilor Dentiști (2004-2007), şef al Catedrei de Propedeutică dentară până la pensionarea domniei sale, în anul 2005, domnul prof. dr. Dorin Borzea a fost un creator de Școală,  formator a numeroase generaţii de studenţi, care îi poartă respectul şi îl întâlnesc cu bucurie după ani.

Domnul profesor Borzea și-a păstrat permanent deschiderea spre informaţiile de ultimă oră. A fost printre primii din țară care a prezentat studenților Sistemele metalo-ceramice și mai ales integral ceramice în Tehnologia Protezelor dentare, variantele de proteze realizate prin injectare, sistemele speciale de retenție ale protezelor scheletate - sunt doar câteva exemple.

Pe toată perioada activităţii sale, a constituit un sprijin pentru colaboratorii săi, pe care i-a încurajat şi susţinut continuu. Aşa cum îi place să afirme, Catedra pe care a condus-o s-a dovedit o “pepinieră” în care s-au format cadre care s-au orientat în domenii distincte, unele ce păstrează specificul de origine al Propedeuticii dentare: Tehnologia Protezelor dentare, Morfologia funcţională a aparatului dento-maxilar, dar şi altele noi: Materiale dentare, Estetica dento-facială, Semiologia aparatului dento-maxilar. Ca un adevărat creator de şcoală, a intuit importanţa unor ramuri noi în dezvoltarea viitoare a Medicinii dentare şi şi-a încurajat discipolii să le aprofundeze.

A iniţiat şi dezvoltat Colegiul de Tehnică dentară, intuind importanţa acestei profesii strâns legate de activitatea medicului stomatolog, precum şi necesitatea de pregătire în condiţii cât mai performante a studenţilor din acest domeniu. În acelaşi context, a pus bazele primului laborator de simulare din cadrul facultăţii, în care a desfăşurat, de-a lungul timpului, cursuri de perfecţionare postuniversitară în diverse ramuri ale stomatologiei dentare restaurative.

În anul 2005, a organizat primul Congres Internaţional de Biomateriale “Napoca Biodent”, iar participarea unor personalităţi de renume în domeniul cercetării experimentale a biomaterialelor şi aplicabilităţii lor clinice, a conferit Clujului medicinii dentare un motiv de îndreptăţită mândrie.
De-a lungul activităţii didactice, s-a dovedit deschis spre a asimila informaţii de ultimă oră pe care, cu pricepere şi spirit practic deosebit, le-a introdus în activitatea medicală curentă, aşa încât să le poată prezenta studenţilor, prin prisma experienţei personale.

La împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani, generaţiile de studenţi, medici, colegi şi colaboratori care i-au fost alături de-a lungul timpului îi urează din toată inima, cu recunoștină și respect: “La mulți ani, domnule profesor Dorin Borzea!”

Ceremonia de decernare a Medaliei „Iuliu Hațieganu”, pentru contribuţiile remarcabile la dezvoltarea și la prestigiul învăţământului stomatologic universitar clujean și românesc, a avut loc astăzi, 3 iulie 2020, în amfiteatrul Ion Aleman al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru restrâns, ceremonia fiind prezidată de decanul Facultății de Medicină Dentară conf. dr. Cristian Dinu, de doamna prof. dr. Mihaela Băciuț - prorector ştiinţific și de doamna prof. dr. Diana Dudea - director departament Protetică şi materiale dentare.

A fost o zi deosebită, plină de emoții. Doresc să adresez cele mai sincere și calde mulțumiri Senatului și doamnei rector, prof. dr. Anca Buzoianu. Sunt fericit că am primit această deosebită onoare, le mulțumesc membrilor Consiliului Facultății de Medicină Dentară, dlui decan Cristian Dinu, dnei prorector Mihaela Băciuț, precum și catedrei de propedeutică dentară. Mă bucur că întreg colectivul format de mine are oameni de valoare, care se implică în continuare pentru a aduce facultatea la nivel european și mondial.” a declarat domnul prof. dr. Dorin Borzea.

Accesat de 697 de ori

Selecție - anunțuri